marți, 20 octombrie 2015

De n-ar fi fost...



Ne aflăm în era tehnologiei, trăim vremurile în care aproape că nu rupem o filă din calendar fără ca măcar o inovație tehnică să se fi petrecut. Dar să nu uităm că nu a fost așa dintotdeauna...

Astăzi vă voi spune povestea negustorului Caoutchoucsky, un întreprinzător iscusit din orășelul Rubbland, ce prin propriile forțe a ajuns să conducă o afacere ce îi asigura un venit mai mult decât satisfăcător. Acesta deținea cel mai mare supermarket din oraș, atât ca suprafață, cât și din punctul de vedere al sortimentelor vândute sau al numărului de clienți. Și pentru că prețurile erau invers proporționale cu mărimea supermarketului, numărul celor care treceau pragul magazinului creștea de la o zi la alta. La fel și cantitatea de marfă.
Într-o dimineață, însă, pe când casierele trebuiau să fie deja la casele de marcat, se iscă o grevă în fața biroului domnului Caoutchoucsky. Casierele nu voiau să își mai ocupe locurile, deoarece volumul mare de marfă pe care trebuie să îl ridice din cărucioarele de cumpărături ale clienților, le face să aibă mai dureri de oase și articulații, fapt ce le-ar putea pune sănătatea în pericol. Domnul Caoutchoucsky se simțea ca între ciocan și nicovală. Știa că trebuie să fie atent cu sănătatea angajaților, dar, în același timp, știa că își va pierde clientela dacă pe lângă faptul că cei care-și făceau de aici cumpărăturile trebuiau să urce marfa pe mesele lungi, de lemn, le mai cerea și să o împingă câțiva metri, după cum casiera scanează şi încasează banii de la clientul din față. Acesta însă le-a promis că va remedia situația cât mai curând posibil, și casierele s-au întors la locurile lor.
În ziua următoare au început schimbările. Caoutchoucsky angajase pentru fiecare casă deschisă câte un hamal, o matahală de om, de peste doi metri înălțime, având fiecare 200 kg forță brută, pentru a purta marfa clienților pe mesele acelea lungi, din lemn. Ce-i drept, casierele nu se mai plângeau de dureri de spate, iar confortul clienților era sporit. Dar matahalele costau: hrană, băutură, bani. Domnul Caoutchoucsky se întreba dacă va prinde perioada sărbătorilor de iarnă sau va da faliment înainte de a veni toamna. Trebuia să găsească altceva.
Profitând de faptul că urma un inventar si magazinul va fi închis publicului, Caoutchoucsky ordonă să se scoată toate mesele lungi de cinci metri, căci urmează o nouă „modernizare”. Apoi a concediat nămilele. În aceeași zi au fost aduse căruțe înguste și joase, dar lungi, la care vor înhăma un ponei, făcând astfel legătura dintre client și casa de marcat, fără a mai ridica la o înălțime atât de mare cumpărăturile. Ideea s-a dovedit a fi la fel de proastă ca și cea cu matahalele, deoarece costurile cu curățenia au crescut amețitor. Bunul simț ne obligă să nu dăm alte detalii.
Caoutchoucsky era disperat. Încerca să găsească o soluție pe termen lung, dar nu știa ce ar mai putea face. Așa că a apelat la un inventator excentric. Acesta i-a propus să înlocuiască doar poneii cu un soi de locomotivă în miniatură, urmând ca miniaturile de căruțe să fie urcate pe șine, legate de mini-locomotivă, purtând astfel marfa clienților. Și această soluție s-a dovedit a fi un eșec total. 
Într-o dimineață, ușa magazinului a rămas închisă. Doamnul Caoutchoucsky stătea în biroul lui, chinuindu-se să găsească o soluție eficientă și de durată. Ideea cărucioarelor era foarte bună și o folosea deja de ani de zile, problema este că, pentru a diminua riscul furtului din magazin marfa trebuia așezată pe ceva. Mesele nu au fost potrivite. Nici hamalii și nici carele nu au fost niște idei strălucite. Cu atât mai puțin poneii și locomotiva. Ar trebui ceva care să fie inspirat de tehnica pe care erau transportați, pe vremuri, buștenii, folosindu-se debitul unui curs de apă. Ar trebui ceva care să mute alimentele automat de colo-colo, dar să nu folosească apa, evident. Ceva mecanizat, și totuși maleabil, flexibil. Ceva elastic precum cauciucul... Evrika! Avea nevoie de niște benzi transportoare din cauciuc! Și pentru a se asigura că de data aceasta face cea mai bună alegere, s-a îndreptat în grabă înspre silozurile de la marginea orașului, unde văzuse cum tone întregi de grâu erau transportate pe o bandă de cauciuc lungă de zeci de metri. Aceste benzi transportoare de uz general, la scară mai mică l-ar putea salva de la ruină. După ce a stat de vorbă cu cei de la silozuri, știa și ce nume poartă salvarea lui: Elastimpex România. Elastimpex produce tot felul de benzi transportoare, plăci tehnice sau covoare din cauciuc, care ne fac viața mult mai ușoară, cei peste 20 de ani de experiență în domeniu fiind avantajul lor principal. Doar cumpărând de la profesioniști nu ai cum să dai greș. 
În scurt timp, supermarketul a acaparat din nou piața locală. Clienții așezau marfa pe banda din cauciuc, purtând-o ca un carusel, până în fața casierei. Iar domnului Caoutchoucsky i se umplea sufletul de bucurie și începea să se gândească mai mult la propria persoană. Poate ar trebui să mai dea jos câteva kilograme, poate că o bandă de alergat i-ar fi de folos. Fără să își dea seama, Elastimpex i-a pus viața în mișcare... pentru a doua oară!

Articol scris pentru SuperBlog 2015

2 comentarii:

Carter Collins spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Carter Collins spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.