duminică, 29 noiembrie 2015

Produsul Nutrivita de pe masa mea de Crăciun

Cu toții așteptăm cu nerăbdare cea mai frumoasă perioadă a anului, luna cadourilor, a prieteniei și a bucuriei, luna în care ne entuziasmăm ca niște copii în momentul în care primii fulgi de nea se așază pe obrajii noștri. Se apropie Crăciunul, iar atmosfera mult așteptatei sărbători acaparează tot orașul, străzile sunt împodobite cu milioane de luminițe, colindele răsună peste tot, rafturile magazinelor se umplu cu tot soiul de produse alimentare și nealimentare, specifice acestei perioade. 
Dacă atunci când intrăm într-un hypermarket ca să alegem ornamentele cu care să ne decorăm casa și bradul de Crăciun suntem puși în dificila situație de a alege doar câteva produse din avalanșa de globulețe, beteală și decorațiuni, în aceeași dilemă ne aflăm și când vine rândul ospățului de Crăciun. Masa de Crăciun este deosebit de importantă, iar gospodinele se întrec pe sine când vine vorba de a-și servi familia și musafirii cu toate bunătățile de sezon. Iar de pe masa festivă nu pot lipsi cârnații, caltaboșii, toba, sărmăluțele, căci, la noi în Bihor, și în România, în general, masa de Crăciun fără preparate din carne de porc e ca marea fără apă. Li se alătură pe „câmpul de luptă” cel puțin 3-4 sortimente de prăjituri cu cât mai multă cremă, cozonaci și cornulețe. Nu de puține ori „concluziile” acestor mese se manifestă sub forma indigestiilor sau a kilogramelor în plus, din cauza aportului foarte mare de grăsimi și zahăr.
sursă foto: www.libertatea.ro
sursă foto: www.cofetaria-domino.ro
Anul acesta, ca să evităm astfel de scenarii care ne-ar putea distruge planurile de sărbători, am putea lua în considerare oferta celor de la Nutrivita. să încercăm să adoptăm un stil de viață sănătos și să includem alimente sănătoase printre produsele tradiționale. De exemplu, puteți oferi musafirilor o gustare dulce, niște biscuiți fără gluten pe care, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, îi găsiți cu un discount de 10% în magazinul online Nutrivita.  
sursă foto: www.nutrivita.ro
Promovarea unui stil de viață sănătos poate avea un ecou pozitiv în special prin intermediul blogosferei, mai ales datorită faptului că multe gospodine sunt în această perioadă în căutare de rețete și idei cât mai inedite pentru masa de sărbători. Iar cum comunitatea SuperBlog numără peste 1000 de membri (după cum ni se arată în grupul de pe Facebook) cu impact semnificativ asupra audienței blogurilor ce o alcătuiesc, am putea apela la ajutorul bloggerilor parteneri. Mecanismul este unul simplu: un blogger, să zicem Dana Lalici, redactează un articol de tip „leapșă”, care să se numească „Produsul Nutrivita de pe masa mea de Crăciun”. Cerința tehnică obligatorie (ca să rămânem în spiritul SuperBlog-ului) e o fotografie cu produsul Nitrivita care și-a găsit locul pe masa ei de sărbători. Va da provocarea mai departe, altui blogger partener, lui Daniel Botea, de pildă. La rândul lui, el va pasa provocarea mai departe. Și cum Nutrivita oferă 100 de pachete cu bunătăți participanților la această probă, leapșa poate fi pasată și acestora. Și nu numai. În „horă” pot intra și partenerii media, cum ar fi toateBlogurile.ro sau Mujer, deoarece sunt comunități puternice, cu un puternic impact asupra audienței.
În acest mod, cititorii tuturor bloggerilor din comunitate SuperBlog, și nu numai, vor reflecta la importanța alimentației sănătoase și menținerea unui stil de viață echilibrat. Pentru că o alimentație sănătoasă poate fi absolut delicioasă, Nutrivita ne propune un pachet original, compus din produse BIO reunite într-un coșuleț lucrat manual, numai bun de așezat pe masa festivă sau de făcut cadou unei persoane speciale. 
sursă foto: www.nutrivita.ro


Articol scris pentru SuperBlog 2015

joi, 26 noiembrie 2015

1984

sursă foto: www.marketonline.ro
Era o dimineață cețoasă, cerul era acoperit de nori. Cu pași timizi, supraîncărcați de lene, iau calea bucătăriei. Într-o fracțiune de secundă mi s-au derulat în minte imagini cu micul dejun ce urma să mă încarce de energie, pașii sunt simpli, ca pentru oamenii a căror „baterie” stă să se descarce: trebuie să pun apa și cafeaua în caferieră, apăs butonul. În câteva secunde fluxul de energie lichidă începe să curgă. Pun pâinea în  toaster și apăs butonul. În două minute două felii de pâine optim rumenite vor spune „Bau! Te-am speriat?”. Da, m-ați speriat atât de tare încât cred că vă voi mânca, ca să mă răzbun. Și ca totul să fie perfect, pregătesc și câteva fructe, le bag în robotul de bucătărie recent achiziționat, Philips, desigur, apăs un alt buton și mă voi bucura de un suc cu pulpă, natural, gustos și plin de vitamine. Apoi, vasele vor fi spălate... tot prin apăsarea unui buton. Ce minune mai poate fi și mașina asta de spălat vase! Cât timp ea se ocupă de curățarea vaselor, eu mă voi bucura de ondulatorul Philips. Se vede că oamenii ăștia chiar se gândesc la clienții lor. Îți ușurează treaba prin gospodărie grație inovațiilor tehnice ale produselor, dar au și grijă să-ți ofere și alte „unelte” cu care să-ți umpli timpul salvat, fie că vorbim despre televizoare performante, sau produsele de îngrijire personală. Iar dacă mai prinzi și niște promoții la electrocasnice, poți fi sigur că trăiești la vie en rose.
Așa arătau, în mare, planurile mele pentru acea dimineață, gândurile care parcă începeau să risipească lenea și monotonia. Dar totul s-a schimbat brusc, în momentul în care am intrat în bucătărie. Toate electrocasnicele au dispărut: toaster-ul, cuptorul cu microunde, mașina de spălat vase... Nu tu blender, nu tu cafetieră. Doar un aragaz vechi, un frigider și mai vechi și o mașină de spălat haine cu alimentare manuală, pe care tu trebuie să o umpli cu apă, să o golești și să storci rufele. Oare am dormit atât de adânc încât peste noapte m-au prădat hoții, au golit toată casa și eu nu am auzit nimic? Imposibil. Surpriza a venit când, din greșală, am dat cu ochii de calendarul atârnat de perete. Era același calendar cu pisici jucăușe pe care l-am cumpărat la finele anului 2014 pentru noul an doar că... surpriză! „Titlul” calendarului nu era 2015... Era 1984! 
Vreo jumătate de oră am încercat să mă dumiresc, să îmi vin în fire. Priveam pe fereastră și totul era așa cum știam: aceeași parcare, aceleași modele de mașini noi, blocurile din jur erau reabilitate termic... Cum am ajuns eu în 1984? Unde au dispărut prietenii mei mâncători de curent care îmi fac zilele atât de ușoare și pline de confort? Dar timpul trece tic-tac! și trebuie să merg la serviciu, așa că e cazul să mă apuc de treabă... în dulcele stil clasic: fac cafeaua la ibric, prăjesc pâinea pe o plită - Dă, Doamne să nu mă ard! - apoi storc o portocală cu „storcătorul” acela vechi, din plastic... Mă apucă plânsul. Cum să arunc la gunoi atâta bunătate de pulpă de portocală? Bucata asta de plastic mi-a dat vreo 50 ml de suc, iar pulpa a rămas prinsă de coajă. Și dusă a fost. A trecut ceva vreme până să ajung să mă bucur de micul dejun, iar până atunci am făcut dezastru în bucătărie. Apoi, colac peste pupăză, nu era apă caldă. Deci trebuia să spăl tot maldărul acela de vase cu apă rece. Și apa era rece, rece ca gheața. Am tresărit!
Atunci m-am trezit... a fost doar un vis urât... un coșmar care m-a făcut să apreciez și mai mult minunățiile astea de electrocasnice și munca celor care le gândesc, să se plieze cât mai bine pe nevoile cotidiene ale oamenilor. Și ce noroc că există și magazine online de electrocasnice care să ne aducă mai aproape toate cele necesare!
sursă foto: www.marketonline.ro

Articol scris pentru SuperBlog 2015 

miercuri, 25 noiembrie 2015

Unora le place... epilatul

V-ați întrebat vreodată ce ar fi fost lumea asta fără ustensile de epilat? În mod cert nici emblematicul Hollywood nu s-ar fi văzut de... păduri! Au trecut 56 de ani de la lansarea unuia dintre cele mai renumite filme din isoria cinematografică, „Unora le place jazz-ul”. După ce au asistat la Masacrul de Sfântul Valentin, Joe şi Jerry au știut că, dacă vor să își salveze viața, trebuie să se infiltreze în trupa de instrumentiste care urma să plece chiar în aceeași seară în Florida. Rezultatul îl știm cu toții...
sursă foto: www.refractory.unimelb.edu.au
Câteva ore mai devreme, acasă la Joe...

-Joe, deschide ușa! Sunt eu, Jerry!
-Hai, intră repede, să nu ne vadă cineva! Sigur nu te-a văzut nimeni când ai intrat aici?
-Glumești? M-am furișat ca un șoricel, iar pe drum mai mult priveam în spate decât în față.
-Ai adus toate cele necesare?
-Totul e în valiza asta, mi-a rupt spatele până aici. Avem perucile și hainele bunicii, nelipsitul ruj și, ce e mai important, lame și cremă de ras. Câte zece pachete din fiecare.
-Nu pot să cred că am ajuns în halul ăsta, să mă transform într-o puicuță ca să-mi salvez viața...
-Calmează-te, Joe! Trenul care ne va duce departe de gangsterii aceia pornește în patru ore și trebuie să ne ocupăm de „exploatările forestiere” absolut necesare.
-De acord, nu avem timp de pierdut.

După jumătate de oră...

-Jerry băiete, treaba asta nu e ușoară și nu e nici treabă de bărbați... Mai ușor doboram la pământ cinci arbori dintre cei mai falnici, decât să epilez un picior.
-Relaxează-te, Joe! Baba suferă la frumusețe.
-Ce babă? Ce frumusețe? Eu vreau doar să-mi salvez viața.
-Hai să ne ocupăm și de gazonul din fața casei... ăăă... de pe mâini, am vrut să zic.
-Ce glumeț ești astăzi, Jerry băiete! De parcă nu ar fi cea mai temută bandă de gangsteri din Chicago pe urmele noastre. Să te văd ce glumiță nesărată o să găsești când își vor da seama că nu suntem niște „ele”, ci niște „ei” și ne vor ciurui. Și, colac peste pupăză, în caz că nu ți-ai dat încă seama, părul ăsta pe care l-am ras va crește cam repede la loc... Ia! Dacă faci liniște, aproape că îl aud cum crește.
-Ar mai fi o soluție...
-Care, expertule?
-Ceara!
sursă foto: www.silkn.ro
-Parcă Evul Mediu și camerele de tortură au dispărut în urmă cu câteva secole.
-Nu au dispărut, ele există și astăzi. Doar că se numesc „saloane de cosmetică”. Dacă aș fi savant, aș inventa un aparat pentru epilare definitivă, să fie accesibil, să îl poată folosi acasă orice domn sau domniță, fără niciun strop de durere...
-„...orice domn sau domniță”? De ce ar vrea un domn să renunțe la părul de pe picioare sau de pe mâini? Doar dacă nu cumva e urmărit și el de gangsteri și singura lui scăpare e să se îmbrace în gagică.
-Joe, nu știi niciodată cum evoluează lumea, poate pe viitor se vor epila și bărbații de dragul de a arăta bine și de a fi îngrijiți... De ce te uiți așa la mine?
-Unde ți-ai pus peruca, Jerry?
-E aici, Joe. De ce?
-Eu zic să ți-o pui în cap, cred că atunci când ai probat-o ți-a rămas creierul în ea. Ori lama ți-a ras și mintea odată cu părul de pe picioare? Nu te mai crede Nostradamus al tendințelor cosmetice și concentrează-te pe „gazon”. 
-Dar nu mai taie fierăstr... lama!
-Schimb-o!
-Acum, Jo...sephine!

Iar restul e istorie...
sursă foto: www.pintrest.com



















Articol scris pentru SuperBlog 2015

luni, 23 noiembrie 2015

Dulceața de Lapte, regina brânzei

Marți, 31 martie 2015

Brânza cu nume și preț indecent
sursă foto: http://fanbranza.ro/
Călătoria mea se apropie de final. Am colindat cele patru zări în căutarea brânzei perfecte, am cunoscut oameni noi, am auzit povești inedite și, mai ales, am mâncat multă, multă brânză. De la delicioasa și draga mea Fondue, până la „telemeaua” mongolilor, cea din lapte de yak, care în loc de saramură era „sărată” cu ajutorul prafului din deșertul Gobi. Chiar și brânza vecinilor noștri sârbi m-a surprins plăcut, cea din lapte de măgăriță, a cărei denumire originală ar fi iscat o controversă fără precedent, dacă împânzea rafturile magazinelor românești. Oricum, prețul ei ar fi golit de bani buzunarele iubitorilor de brânză și ar fi umplut de lacrimi ochii iubitelor sau soțiilor care, în locul unui kilogram de pule ar fi preferat o nouă pereche de pantofi. Sau chiar un magazin întreg de pantofi. Înainte de a încheia aventura și de a dezvălui care este cea mai bună brânză din lume, m-am gândit să mai dau o șansă plaiurilor mioritice. Brânza de burduf, caşul, telemeaua, toate au un gust desăvârșit, au ceva din prospețimea pășunilor autohtone și sunt foarte populare, dar și accesibile. Cu siguranță trebuie să mai existe undeva, pitit, un sortiment românesc care așteaptă să fie pus în lumina reflectoarelor de marele fan brânză Toni Delaco.
Gândurile acestea îmi dădeau târcoale pe când traversam județul Bihor unde, din loc în loc, pe pășunile satelor vedeam turmele de văcuțe care pășteau de zor iarba grasă. În momentul în care autocarul cu care călătoream s-a oprit, am luat o decizie spontană... Voi coborî, voi urma drumul de țară prăfuit ce cotește spre un sătuc întins pe coline și voi face exact ceea ce am făcut și în ultimii ani: voi merge la poarta oamenilor și voi discuta cu ei despre specificul brânzeturilor pe care le prepară în gospodăria lor.
Cum mergeam pe drumul șerpuit, cu rucsacul în spate, sub un soare parcă prea puternic pentru data din calendar, văd un moșneag ce cosea iarbă ca un tinerel de 20 de ani. Lângă el, două văcuțe care înfulecau cu poftă din „meniul” de azi: salată de iarbă verde asezonată cu păpădii. Sătul de drum, mă îndrept spre cosașul cel harnic, îi dau bună ziua și îl întreb:
-Bade, mai este mult până în sat?
-Mai iastă oleacă dă drum, dară. Da' pă cine cotați la noi în sat, dacă nu-i cu supărare? A cui sânteți?
-Toni Delaco mă numesc. Fan brânză. Nu caut pe cineva anume....
-N-am auzât dă Fane Brânză ăsta să stea la noi în sat... Da' tăt tre' să coți dumetale pă cineva, că doară nu umbi așe, dă nebun.
-Bade, eu de fapt caut ceva, nu pe cineva. Caut cea mai bună brânză din lume. Am umblat peste tot în lumea asta, în ultimii cinci ani am colindat prin Franța, Italia, Columbia, Japonia, Mongolia, peste tot și parcă tot aș vrea să mai încerc și ceva românesc, înainte de a stabili care e cea mai fină, gustoasă și cremoasă brânză din lume.
-Tuuulai Doamne! Da' după ce ai bătut atâta amar dă drum până acolo, domnu' meu? Nu știi dumetale că cea mai bună brânză îi scoaca? Haida dumetale cu mine acasă și îi vedea pă baba me ce bunătate dă scoacă face. Îți bați pruncii și nevasta dăr ea!
Iată-ne, așadar, porniți la drum. Cu căruța. Badea Gheorghe, căci acesta era numele „serpașului” meu, „conducea” cu mare iscusință căruța plină cu iarbă proaspăt cosită. „Doamnele” dădătoare de aur alb, Bujoara și Stela, au rămas acolo, pe câmp, să își savureze în tihnă „sălățica”. Eu am primit un loc de cinste în limuzina rustică, exact pe sofaua din iarbă și păpădii. În tot acest timp mă gândeam la „scoacă”. Ce-o fi aia? Mă mai poate surprinde ceva după toate experiențele avute? O fi mai puturoasă decât Vieux Lille? „Scoacă” sună la fel de acru ca și „soacră”. S-C-O-A-C-Ă, ce urât sună!...
Curiozitatea și scepticismul s-au prins în horă în gândul meu, răsunând haotic printre pașii cadențați ai iepei, pe care bătrânul o grăia Doina. Nici nu mi-am dat seama când badea Gheorghe și-a parcat „automobilul cu un cal putere” în fața porții. Am ajuns, am cunoscut-o pe tanti Lina, care tocmai pregătea cele necesare pentru scoacă. Începeam să mă familiarizez și cu dialectul zonei, cu toate particularitățile lui fonetice. Mi-am dat seama, între timp, că brânza aceea cu denumire care te zgârie pe timpan și îți descurajează papilele gustative e de fapt tradiționala brânză dulce de vaci, dar care, pe principiul „câte bordeie, atâtea obiceie”, poate deveni o adevărată delicatesă dacă gospodina iscusită știe și un secret. O ascultam cu atenție pe tanti Lina, care îmi explica în dulcele grai ardelenesc cum scoate ea aurul din lapte:
-După ce s-o prins laptele, iei smântâna de deasupra și-ți rămâne sămăchișa.
-Ce rămâne?!
-Iaurtu', domnu' Toni!
-Aaa!
-No, baji sămăchișa într-un vailing...
-Sămăchișă... asta am aflat ce e, dar... vaili...
-Vailingu' îi un castron cu toarte, domnu' Toni!
-Aha! Am priceput!
-Și după aia, de jur împrejur, torni apă caldă, da' bagă dă samă să nu fie fiartă că să opărește și nu mai îi bună dă nimica.
Eu priveam cu atenție cum începea să se lege amestecul, iar bătrânica își petrecea mâna tot roată după bulgărașul de brânză, ca să-l ajute să se învăluie. Știam cum se face brânza dulce, dar nu prin această tehnică. Bătrânica mi-a garantat că astfel brânza iese și mai gustoasă și mai pufoasă. Apoi, a pus bulgărele într-un tifon curat și a pus bulgărele de brânză la scurs.
-Apăi până s-o scurje zăru', noi 'om be un deț dă pălincă dă prună, să treacă mai iute vremea, zise surâzător badea Gheorghe.
La un păhărel de pălincă, moșneagul a început să îmi povestească întâmplări din tinerețe și nici nu am observat cum s-a curs timpul. Și nici că din mingea de brânză s-a scurs și ultima picătură de zer. Trebuie luată, căci dacă o lăsăm prea mult se întărește și se îngălbenește. Și nimeni nu vrea asta. Era o brânză albă, de culoarea omătului, cu textură ușor sfărâmicioasă dar, ajunsă în cavitatea bucală, bulgărașii aceia se deschideau ca un boboc de bujor și deveneau la fel de pufoși ca aripile lui Cupidon. Ba chiar mai pufoase de atât, căci se topeau în gură precum se topește untul în văpaia soarelui de vară. Iar gustul... gustul surprinde toată bunătatea laptelui dat de Bujoara și Stela, toată puritatea boabelor de rouă de pe iarba hrănitoare și întregul spirit ardelenesc. E inima laptelui!
-Stai să vezi cât de bună-i dacă o freci cu oleacă zahăr și vanilie și o întinzi pe o scovardă. Scoverzile-s tare bune cu scoacă, zise tanti Lina.
Până am mai băut un păhărel de pălincă, tanti Lina pregătise compoziția pentru scoverzi. Mister elucidat: e vremea pentru clătite!
sursa foto: www.gustos.ro
A trebuit să străbat întreg mapamondul, când brânza ideală îmi era atât de la înde...gură! Aceasta este brânza care m-a făcut să strig în gura mare ”Evrika! Iată zeița brânzei!” Și cât de sceptic și reticent am fost când i-am auzit denumirea! Trebuie să mă învăț minte... brânza nu se gustă cu urechile! Voi merge acasă și voi prezenta tuturor cea mai bună brânză: Delaco Dulceață de Lapte. Mă și văd filmând spotul publicitar pentru noul produs, disponibil în două variante: natur și cu aromă de vanilie. Ba poate mai facem o variantă cu stafide. Sau atașăm un recipient de gem de fructe pentru un desert incredibil de gustos în orice variantă l-ai alege, bun de savurat acasă sau la birou, ca atare sau cu o clătită pufoasă. E o brânză atât de versatilă! Atâtea posibilități de a o combina! Iată de ce „Dulceața de Lapte” e regina brânzei!

sursa foto: http://fanbranza.ro/

Articol scris pentru SuperBlog 2015, în dulcele dialect din țara Crișurilor :)

joi, 19 noiembrie 2015

Ți-e ființa captivă într-o sticlă de parfum

Vremea a trecut fără să ne dea de știre, dar eu nu am uitat acea zi în care te-am întâlnit. Nu voi uita niciodată acea zi de luni, 21 iulie. Poate tu crezi că ai trecut neobservat, că drumurile ni s-au încrucișat la fel cum se încrucișează cele ale miilor de oameni complet străini, care se grăbesc să ajungă la muncă într-o dimineață agitată și, doar din pură neatenție, ajung să li se întâlnească și privirile. Dar atunci când privirile noastre s-au întâlnit, ochii mei au trimis instantaneu o depeșă sufletului meu. A fost o declarație de război, pe care cred că și tu ai semnat-o undeva, în adâncul sufletului tău, un dulce război al sentimentelor de tot felul, săpând kilometri de tranșee de iubire și iluzie care au rămas acolo, pe câmpul de luptă din inima mea.
Chiar dacă drumurile noastre au luat-o în altă direcție, ochii mei nu te-au uitat, în urechi încă răsună glasul tău. Iar nările tânjesc să-ți mai simtă măcar o dată parfumul... Aș vrea să asamblez din memorie acel parfum unic, care a declanșat jocul seducției, să-l păstrez în suflet ca pe-o icoană, dar știu că fără tine nu va avea același farmec, îi va lipsi acel ceva ce îl face deosebit, ingredientul secret. Și totuși, voi încerca. Parfumul tău avea ceva din puritatea aerului tare de la munte, puterea apelor oceanice și frăgezimea poamelor de pe insulele sălbatice, răsărite din adâncurile tropicale. Puteam simți deopotrivă dulceața aromată a unui pepene copt și zemos și tăria boabelor de piper, culese parcă din ochii tăi negri, în care mă pierdeam de câte ori priveam. De aproape, puteam distinge și prospețimea câmpului primăvăratic, când printre firele timide de fân țâșnesc cele dintâi frunze ale violetelor, dar și mireasma primului măr cules dintr-o livadă vara, pe o secetă aspră, când gura însetată tânjește după sucul fructului zemos. Toate erau învăluite în căldura vaniliei, cashemeran-ului și ambrei, perfect îmbinate, ca piesele de puzzle, cu căldura sufletului tău. Și cât de bine te reprezenta amestecul îmbietor! Erai deopotrivă adiere și văpaie, soare și lună, apă și foc, ca și cum în sticluța parfumului Deeply Yours ar fi fost captivă esența întregii tale făpturi. Iar ființa ta cea trupească îi dădea viață, suflu. Fără tine, acest amestec de arome nu ar mai fi fost la fel pentru mine, căci în lipsa ta pare fad, e ca o vioară mută, care ar putea suna atât de dulce. Ori ca un fruct cules înainte de vreme, condamnat să nu fie îndulcit de razele de soare...
sursă foto: https://www.facebook.com/essencesbycoty/

De fiecare dată când îți întâlneam privirea și parfumul tău îmi inunda nările, în suflet mi se declanșa o avalanșă de emoții, gânduri, iluzii. Ele îmi stârneau curiozitatea, doream să te descopăr până în străfundul sufletului, să-ți sorb privirea cu sete, ca pe apa rece de izvor, să mă scufund fără niciun strop de teamă în abisurile întunecate ale ochilor tăi, călăuzită doar de razele aromate ale parfumului ce te învăluia. Promite-mi că niciodată nu-ți vei schimba parfumul, lasă jocul seducției să continue...

Articol scris pentru SuperBlog 2015

miercuri, 18 noiembrie 2015

Anotimpurile tenului meu mixt

Primăvara
Pășesc cu încredere spre oglindă. Iubesc ceea ce văd, nu ești un ten de porțelan, ca cele ultra-editate de pe copertele revistelor, dar e lesne de înțeles că te simți bine în... pielea ta. Acum te iubesc așa cum ești: puțin mai palid, căci nu te-a văzut soarele de ceva vreme, cam uleios în „zona T”, dar asta se rezolvă cu o cremă matifiantă. Și  zona ochilor este puțin obosită că, deh! am trecut la ora de vară, drept urmare adormim după miezul nopții și ne trezim la cântatul cocoșilor. Dar pentru că ești cuminte și nu faci prostioare, te răsfăț cu afine și fericire de la specialiștii Gerovital

Vara

Mențin câțiva pași între mine și oglindă. Nu din cauză că s-ar reflecta soarele direct în ea... soarele se reflectă mai întâi în tenul meu, care aruncă săgeți orbitoare spre biata sticlă agățată de perete. Da, tenul meu mixt a fost prins sub influența „substanțelor” luminoase din razele generatoare de caniculă ale soarelui și s-a deghizat într-un veritabil ten gras. E acea perioadă din an care mie-mi place cel mai mult, iar tu insiști să ceri, în loc de înghețată și limonadă, creme ultra matifiante sau multe straturi de pudră care să țină sub control dărnicia sebumului tău. Tu crezi că faci bine? Nu, dărnicia ta mă enervează la culme! Nu ai aflat că nu trebuie să fii atât de generos cu toată lumea? Iar dacă tu crezi că faci bine și că astfel mă imiți, să știi că nu ai nicio scuză, căci eu nu îmi îmbrac toată pielea în ulei de măsline de dragul de a arăta ca o chifteluță în tigaie, ci vreau să îmi intensific bronzul, așa că nu înțeleg de ce te ungi tu cu un litru de ulei produs de tine, taman când nu am nici cea mai mică intenție de a sta la plajă? Lasă că-ți dau eu un sedativ de o să dormi toată vara: emulsie hidratantă matifiantă... o supradoză, mai precis! Știai că aceasta e doar una din minunile incluse în prima linie de produse dermatocosmetice de la Farmec? Știai că sebumul tău urmează să fie înfrânt de dioxidul de titan din compoziția acestei creme? Cum? Ți se face somn? Așa, dormi liniștit... te trezesc eu la toamnă... Până atunci, de sebumul tău se ocupă crema din gama Gerovital H3 Derma+.

sursa foto: www.farmec.ro

Toamna
Dragul meu, oglinda îmi spune că ai cam încurcat anotimpurile. Nu știu după ce calendar te ghidezi tu, dar la mine tocmai începe toamna. Toamna este acel anotimp în care vremea se răcește și cad frunzele. Toamna nu înmuguresc pomii. Atunci tu de ce insiști să „înmugurești”? Tu nu esți copac, ești ten, ești piele. Probabil întreg organismul a fost dat peste cap de fluctuațiile bruște de temperatură, dar fă bine și primește bogățiile unor măști de argilă cu suc de lămâie și lasă mugurii acolo unde le e locul, în pomi, că pe ai tăi nu îi vreau nici măcar primăvara. Iar ca să mă asigur că nu-ți vei mai face de cap, vei primi în fiecare seară un strop de cremă antiacneică.

Iarna
„Oglindă, oglinjoară... cine are cel mai fițos ten din țară?” Și oglinda se uită la mine ca și cum ar vrea să spună „Cea care stă în fața mea și mă întreabă, de parcă nici nu ai ști!” Dragul meu ten, după ce ai trecut prin toate stările posibile, cum să treci rece și nepăsător pe lângă etapa de porțiuni cu tendință de uscare, nu-i așa? Până și crema ta preferată, desertul tău cu afine, e ca un șmirghel pentru tine. Ori poate te crezi actor și vrei să imiți întotdeauna ceva, zăpada de pildă? De ce nu îmi lași nasul în pace și încetezi să mi-l acoperi cu fulgi? Crezi că nu mi-am dat seama că nu sunt de zăpadă? Te cunosc deja destul de bine și stiu că o cremă mai hidratantă iar ți-ar scoate la iveală „talentul” de a imita... un semafor, de data asta. Crema matifiantă cu afine zici că nu-ți place în sezonul rece... Dar de miere ce părere ai? Ai vrea să te acopăr cu o pătură groasă și dulce de argilă și miere pură?

Chiar și așa, cu toate nazurile tale, cu toate schimbările tale, te iubesc! Ești ca un copilaș care nu știe să spună ce îl doare și plânge pentru a atrage atenția. De fiecare dată când ai nevoie de ceva anume, dă-mi de veste! Voi face schimbările necesare, ca totul să-ți fie pe plac. Pentru că numai dacă tu ești frumos și sănătos, voi și eu fericită. Iar atâta timp cât vor exista produse românești de calitate, vor fi și soluții eficiente pentru orice problemă.
sursa foto: www.farmec.ro
Articol scris pentru SuperBlog 2015

luni, 16 noiembrie 2015

Niciodată nu e prea târziu pentru un buchet de trandafiri

Cu toții știm, mai ales noi, femeile, ce amestec de sentimente ne încearcă atunci când primim un buchet de trandafiri. Radiem toate! Fără nicio tentă de ironie, la soare te poți uita, dar în ochii unei femei care tocmai a primit un buchet de roze, ba! Fie că o asemenea atenție vine din partea persoanei iubite, ori ca gest de mulțumire adus unei mame de către propriul copil, sau pur și simplu în semn de amiciție pentru o bună și dragă prietenă, trandafirii vor fi mereu „persoanele” potrivite la locul potrivit, căci vor stârni valuri de fericire în sufletul cadorisitei.
A oferi un asemenea cadou este un gest atât de simplu, la îndemâna oricui, grație tehnologiei de astăzi, încât parcă nici nu ar trebui să aștepți o anumită dată din calendar pentru a-ți manifesta dragostea, admirația sau prietenia față de cineva. Dar nu a fost întotdeauna așa...
În urmă cu patru ani, bunicii mei au celebrat nunta de aur, 50 de ani petrecuți împreună, cu bune, cu rele, cu greutăți, dar și cu clipe de bucurie, care i-au făcut să uite de neajunsurile timpurilor comuniste, de efortul pe care trebuiau să îl depună zilnic, la muncile agricole, ca să aibă ce să pună pe masă. Sunt oameni simpli, de la țară, au fost doi tineri săraci, dar harnici, iar iubirea lor i-a ajutat să treacă împreună peste toate obstacolele, legătura dintre ei devenind tot mai puternică.
Știam că, în tinerețe, bunica nu a primit niciodată un buchet de trandafiri din partea celui căruia i-a dăruit întreaga sa viață, dar își aducea aminte cu nostalgie cât de minunate îi păreau buchețelele de maci de câmp, de albăstrele și toporași, flori culese cu mare drag de cel pe care ea îl iubea. Și nimic nu părea mai prețios în ochii ei, căci trandafirii erau rar întâlniți în acea vreme, mai ales în zonele rurale, iar ea știa că buchețelele timide și rustice erau oferite din toată inima. La rândul lui, bunicul spunea că pentru el nu existau trandafiri mai roșii și mai frumoși decât obrăjorii ei, care se deschideau ca bobocii acestor minunate flori atunci când, pe banca din fața casei, în lumina amurgului, îi făcea un compliment și îi cuprindea ușor mâna. Așa am ajuns la concluzia că, cea mai prețioasă atenție pe care o putea primi bunica din partea lui cu această ocazie ar fi un minunat buchet de roze. Trebuia să îi spun bunicului de ideea mea, să complotăm și noi... puțin. Iar el mi-a dat undă verde.
Emoțiile clipei în care primești un buchet de trandafiri nu pot fi redate în cuvinte, dar să fii în „culise”, să fii complice pentru a oferi cuiva un asemenea cadou, este, de asemenea, un moment îmbibat de sentimente dintre cele mai profunde și înduioșătoare. Te cuprinde o stare pe care nu ți-o poți explica în momentul în care vezi doi oameni de 70 de ani îmbrățișându-se ca și cum abia ar fi trecut de cea de a douăzecea primăvară. Inevitabil, te proiectezi pe tine în viitor, gândindu-te că ai vrea să descoperi rețeta longevității lor, că așa îți dorești și tu să serbezi cel de-al cincizecilea an de mariaj. Pot să spun că e un sentiment înălțător să surprinzi pe cineva într-un mod atât de plăcut și să iei parte la bucuria lui, iar în cazul bunicii mele, emoția a atins intensitatea maximă, căci după o viață în care mai mult a oferit, a venit vremea să-și primească răsplata bine meritată. Iar lacimile de bucurie cădeau șiroaie. Iată cum un simplu buchet de trandafiri roșii a devenit cel mai bun mesager al dragostei ce rezistă de mai bine de o jumătate de secol. Nimic nu putea fi mai potrivit pentru această ocazie decât grațioșii și longevivii trandafiri, ca simbol al iubirii eterne, al respectului și al devotamentului necondiționat. Parfumul lor diafan parcă spunea „Te iubesc și acum!”, dar cuvintele erau de prisos într-un asemenea moment.
sursă foto: www.buchetetrandafiri.ro
Dacă în urmă cu mai bine de 50 de ani ajungeai cu greu în posesia unui buchet de trandafiri proaspeți și frumoși, acum totul s-a simplificat. Există soluții și la „înde-mouse-ul” celor care nu au timp să meargă într-o florărie, să cumpere un buchet și să îl ofere personal. Există specialiști și, ca în orice domeniu, atunci când apelezi la profesioniști, calitatea e garantată. La BucheteTrandafiri.ro găsim cele mai frumoase roze care să însenineze o zi specială din viața unei persoane dragi, iar avantajele comenzii online vor spori surpriza. Pe lângă posibilitatea achitării cu cardul, oricine poate să trimită și un „însoțitor” al suitei de trandafiri, după propriul plac: un vin rafinat, un desert savuros sau un ursuleț pufos, de pluș. Cât de multă fericire poate aduce unei doamne sau domnișoare un buchețel cochet de către un curier amabil, atunci când se așteptă mai puțin? Cu siguranță surpriza ar face să pară însorită până și cea mai cenușie zi, când un alai de nori se încăpățânează să ascundă și cele mai mici raze de soare. Felicitarea inclusă, personalizată cu mesajul persoanei dragi are, de asemenea, putere magică. Cum așa? Simplu! Încercați să fiți martori la deschiderea și lecturarea pe nerăsuflate a micii scrisori. Observați cum ochii persoanei respective devin cele mai strălucitoare stele, cum din acele scântei poate lua naștere un izvor de mărgele lichide, forma pură a emoției? Cât de drăguț ar fi dacă, la anul, când dragii mei bunici vor sărbători 55 de ani de căsnicie, am putea pune la cale o nouă supriză pentru bunica, cu ajutorul serviciilor de la BucheteTrandafiri.ro! Aș putea comanda un buchet deosebit, alcătuit din nici mai mult nici mai putin decât... 55 de trandafiri. Trandafiri albi, mai exact.

sursă foto: www.buchetetrandafiri.ro
Buchetul va reuși să scoată la iveală un suflet tânăr, eternitatea iubirii sincere, el simbolizează loialitatea și respectul ca ingrediente secrete în rețeta longevității unui cuplu, dar și bucuria unei vieți împreună. Acest buchet de trandafiri reprezintă liniștea, fericirea pe care doar trandafirii albi le pot exprima. E pur și simplu acel element-cheie dintr-o poveste care se concretizează în „Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți...”

Articol scris pentru SuperBlog 2015

joi, 12 noiembrie 2015

SOS! Baterie epuizată!

Nu cred să existe pe lumea asta o glumă mai savuroasă decât să mă pună cineva în fața unei capote deschise. Cunoștințele mele de mecanică sunt echivalente cu mulțimea vidă, mai ales când vine vorba de pus în practică, doar sunt filologă convinsă până în măduva oaselor. Dacă și mașinile ar fi construite din metafore, simboluri și imagini artistice, cu siguranță aș excela în domeniul auto. Dar cum nu e așa, mă declar depășită de situație.
Într-o dimineață de vineri, pe la ora 10, înainte de a pleca la cursuri, am parte de surpriza vieții: mașina nu pornește! „Bine, măi, Mămăruță, chiar acum te-ai gândit să mă lași? Cum mai merg eu la țară după-masă?”, mi-am zis în sinea mea, pusă fiind în fața coșmarului împlinit. Cum nu de multă vreme Mămăruța a trecut pe la „controlul de rutină”, mai mult ca sigur doar bateria poate fi de vină. Ca niciodată, parcarea era aproape pustie. După vreo zece minute, un vecin, care tocmai pleca la muncă mi-a confirmat bănuiala, dar fiind în întârziere nu m-a putut ajuta. În schimb, mi-a recomandat un service bun, doar că acel atelier era în celălalt capăt al orașului și riscam să nu se poată ocupa în următoarele ore și de mașina mea. Analizez situația: Sisif nu sunt, ca să împing mașina până în service, fie el chiar și cel mai apropiat, Bill Gates nu sunt, ca să dau o sumă frumușică pe transportul cu platforma și nici transferul de energie cu cabluri nu reușește de fiecare dată. Să mă apuc eu să demontez, să schimb, să asamblez la loc? Niciodată! Eu dezasamblez cuvinte, sensuri, nu piese auto. Mă tem că se destramă toată masina, mi-e frică să scot ceva ce nu trebuie, și apoi să văd cum cad roțile, portierele, radiatorul, toate pe rând ca piesele de domino. De aceea, pentru a evita orice scenariu apocaliptic, mi-a plăcut mereu să apelez la specialiști, la persoane care dau dovadă de seriozitate și profesionalism.
Parcarea era în continuare goală. Mă treceau tot felul de idei, mă gândeam cât de norocoși erau „șoferii” secolului trecut, când „încărcarea bateriei” se rezolva rapid, cu un braț de fân sau un bici pe spate. Și asta doar în cazul în care nu mai funcționa „comanda vocală”. Dar până și evoluția tehnică și confortul au un preț.
În mâna dreaptă aveam telefonul, iar în stânga țineam cartea de vizită a mecanicului recomandat de vecinul grăbit. A suna sau a nu suna la service pentru a veni și a-mi ridica mașina? Aceasta era întrebarea! Dacă, totuși, aș da un search pe Goggle mai întâi? Poate mai aflu câte ceva. Am căutat un magazin de baterii auto, în ideea în care pot să-mi fac o opinie despre prețul uneia noi, dar cred că butonul de search s-a transformat pentru un moment într-un duh din lampă, un duh fermecat care era gata să-mi împlinească cea mai mare dorință. Primul rezultat al căutării a fost BateriiAuto.net, care furnizează baterii auto cu montaj la domiciliu. Ce poate fi mai avantajos? Accesez mai întâi rubrica „Cum comand?” și observ că am trei posibilități: pot depune comanda ori telefonic, ori de pe site, ori de pe e-mail. În orice situație, solicitantul va fi contactat de un operator în cel mai scurt timp. Asta sună foarte bine! Apoi, îmi îndrept privirea spre caseta de căutare a modelului potrivit. Selectez producătorul: Opel. Caut modelul în cea de-a doua căsuță: Astra G Saloon. Din a treia căsuță selectez versiunea: 1.8 16 V. În josul ecranului se desfășoară o listă consistentă care conține bateriile potrivite mașinii mele.


În mod cert voi alege tot o baterie auto Varta, și asta pentru că cea care tocmai și-a dat ultima suflare a trecut cu brio de testul rezistenței. Țin minte că, încă din copilărie, părinții mei căutau să cumpere baterii Varta pentru telecomenzi, tot pe Varta funcționau și jucăriile pe care le îndrăgeam cel mai mult, și asta pentru că, în anii 90 erau printre cele mai rezistente baterii de pe piață. Nici bateria auto nu a făcut excepție de la regulă și nu a stricat reputația pe care i-au clădit-o frățiorii mai mici.  


Am plasat comanda direct de pe site și în aproximativ 20 de minute am fost contactată pentru confirmare, urmând ca un inginer cu experiență din cadrul magazinului de acumulatori auto să o livreze și să o monteze... chiar astăzi! Situația neplăcută în care m-am regăsit înainte cu aproximativ o oră s-a rezolvat cum nu se putea mai bine. Pot să merg la facultate, doar că voi lua bicicleta, iar după ce Mămăruța mea își va primi noua „inimioară” voi putea pleca la țară...

*

Deși e abia ora 18, țin în mână o cană mare, plină cu ceai de mentă crescută în propria grădină, relaxându-mă după masa copioasă pe care mi-a pregătit-o cu mult drag bunica. Totul a fost posibil grație serviciilor prestate de echipa BateriiAuto.net, care mi-au întrecut toate așteptările, de la felul în care interacționează cu clientul, până la atenția la cel mai mic detaliu, la garanția oferită. Pentru că doar cu profesionalism și seriozitate poți pune lumea în mișcare în fiecare zi. Iar BateriiAuto.net știe asta.

Articol scris pentru SuperBlog 2015

marți, 10 noiembrie 2015

#jurnaldecalatorie în Antalya cea însorită

Ziua I: Plecarea
Astăzi nu mai am stare. Simt nevoia să evadez din mrejele citadinului contemporan. Mă deprimă peretele gol și rece, cadaveric. Mă deprimă marșul cadențat al tastaturii pe care o lovesc parcă de-o veșnicie. Mi-aș dori să fiu iar studentă, să gust și eu din experiențele de tip work and travel sau să câștig la loterie, să îmi permit circuite cu avionul pe tărâmuri asiatice. Dar îmi accept condiția și mă bucur nespus pentru un sejur în Antalya, găsit la ofertă la CND Turism - Vacanțe Speciale. Presimt că această vacanță va fi cu totul specială, căci vreau să surprind emoțiile în starea lor autentică, în suflet, în gând, voi ține și un #jurnaldecalatorie, dar renunț la amintirile electronice, trăite și filtrate prin zeci de ecrane. Așadar, mi-am făcut bagajul și am plecat la aeroport.
Călătoria a fost liniștită. Când am ajuns la hotel se lăsa seara, așa că, înainte de cină, am ieșit să fac cunoștință cu marea...

Ziua II: Soare, nisip și mare
Toată dimineața mi-am petrecut-o pe plajă. M-am așezat pe nisipul jilav, în timp ce valurile înspumate ale Mediteranei mă izbeau domol. Am ales să petrec această vacanță doar eu cu mine tocmai pentru a mă regăsi și pentru a mă încărca cu energie pozitivă, doar așa puteam medita mai mult și eram liberă să sorb cu nesaț din frumusețea acestui colț de paradis. După masa de prânz, care a fost excelentă, m-am plimbat prin grădina luxuriantă a hotelului. Spre lăsarea serii aveam o nouă întâlnire cu orizontul și nu puteam pierde momentul în care soarele spune „Noapte bună!”, scufundându-se în leagănul de apă și stâncă... 

Ziua III: Croazieră pe Mediterana
Sunt un simplu om, un biet muritor de rând. Am trăit o iluzie, credeam că sunt capabilă să jonglez cu cuvintele după bunul meu plac, să le înzestrez cu sens, cu viață. Astăzi mi-am conștientizat umila condiție. Îmi sunt insuficiente cuvintele, cele pompoase par și mai goale, și mai lipsite de sens. În modestul vocabular al omului nu există termeni care să descrie cu maximă acuratețe toate senzațiile pe care le-am experimentat astăzi. În largul Mediteranei, preț de câteva ceasuri cât a durat croaziera, am trăit un șir întreg de epifanii, care m-a ajutat să-mi redescopăr latura pierdută în viteza cotidianului, am trăit un amalgam de beatitudine, comuniune cu natura, combinate cu o stare de relaxare desăvârșită și alte câteva zeci de senzații ale căror denumiri n-au fost consemnate în lexiconul nostru profan...  Iartă-mă, dragul meu jurnal, știu că goliciunea paginilor tale tânjește după cuvinte, dar condeiul meu nu e capabil să traducă în semne grafice toate sentimentele și imaginile de astăzi...

Zilele IV-V: Carpe diem!
Mi-am petrecut aceste două zile pe plajă. Soarele a fost blând, briza răcoroasă, iar nisipul la fel de fin. Marea era parcă și mai frumoasă, era limpede ca și cum, în vremuri străvechi, toate lacrimile zeilor antici ar fi căzut pe acest loc, dând naștere unui paradis maritim fără pereche în această lume. Spre surprinderea mea, două individe considerau că sejurul devine plictisitor, că totul e o rutină plajă-hotel-plajă. Eu, în schimb, vedeam mereu altfel unduirile valurilor, simțeam altfel fiecare pas pe care îl făceam pe covorul de nisip, fiecare rază de soare lumina în felul ei, iar corul pescărușilor suna întotdeauna diferit. Dacă sufletul ți-e orb, degeaba mai ai ochi...

Ziua VI: Bazarul
Pentru penultima zi am ales o excursie organizată, prin bazarul din Antalya. Când am ajuns, parcă pășisem într-o cu totul altă lume, într-o dimensiune arhaică. În aer pluteau aromele chebap-ului autentic, iar standurile cu mirodenii intensificau delirul gastronomic și olfactiv. Doi pași mai sus mi-au furat privirea dulciurile colorate. A fost o experiență unică, pentru prima oară în viață, prin intermediul aromatului rahat lokum, am reușit să gust culorile. Aș fi venit până aici pe jos și înot, doar de dragul acestui dulce atât de rafinat... Neobservate nu puteau trece nici opulentele bujuterii lucrate manual. Și de piatră să fi fost și tot îți săreau în ochi, când întorceai mirat capul după negocierea zgomotoasă, deghizată în ceartă de care te loveai la fiecare pas. Ajunși în centrul bazarului, forfota se învpluia cu ritmurile instrumentelor tradiționale. Lumea stătea la masă și savura diverse preparate care-ți inundau mirosul. Întregul bazar prindea viață acum, spre înserat. Această experiență m-a făcut să gust din nectarul tradițiilor turcești, aici am savurat cultura autentică a acestui colț de lume în cea mai pură și concentrată formulă. Era noapte când am ajuns la hotel. Sunt istovită, dar am vrut neapărat să consemnez un strop din oceanul de amintiri de astăzi. În inimă arde dorința de a revedea plaja. La dimineață, poate.

Ziua VII: Întoarcerea
M-am trezit pe melodia stropilor de ploaie care se izbeau cu putere de ferestre. Lumina orbitoare a unui fulger pătrunde prin draperiile trase. După câteva secunde un tunet răsună asurzitor. Speranța unor ultime clipe pe plaja aurie s-a stins, un sentiment de profundă dezamăgire inundându-mi sufletul. Era ca și cum ai pleca fără să îți iei rămas de la un bun prieten, fără să știi când te vei mai întoarce și când vă veți revedea. Mi-am făcut bagajele și am plecat spre aeroport, gândindu-mă că aș rămâne lefteră dacă ar trebui să plătesc taxe suplimentare pentru valizele ticsite cu amintiri și imagini pe care mi le-am strâns în suflet. Tot ce mai rămâne de făcut este să mă resemnez și să revin la cele cotidiene... Să deschid ochii. Clipesc de câteva ori, ca să mi se limpezească privirea. În fața mea stă același perete gol, același laptop, același ecran rece, pe care tronează o fotografie cu o minunată plajă din Antalya. Tristețea îmi învăluie sufletul ca o ceață densă. Vlăguită, mă uit în calendar. E noiembrie, așa că am izgonit ceața din sufletul meu, căci e suficientă ceață afară. Mai bine îmi încălzesc sufletul cu două raze culese din soarele închipuit, din Antalya...



P.S. Data viitoare când voi dori să fug de goliciunea cotidianului, voi alege coloratul Istanbul ca destinație.



Articol scris pentru SuperBlog 2015

luni, 9 noiembrie 2015

„Do It Yourself” cu Dana și bunicul

Următoarea rețetă pentru un sfârșit de săptămână ideal am descoperit-o în timp, prin propriile experiențe. Tot din experiență, vă spun că această rețetă poate fi pusă în practică tot timpul anului, dar trebuie să mai adăugăm câteva ingrediente, cum ar fi o pereche de mănuși groase, o căciulă și o geacă foarte călduroasă. Dacă plănuiți să începeți această activitate în sezon, adică de la începutul primăverii până undeva târziu în toamnă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

-o casă la țară, cu o curte mare (preferabil să fie locuită de bunici/părinți)
-multe lemne și scânduri de diverse dimensiuni
-șuruburi de diverse dimensiuni
-scule electrice de toate felurile, nu merită să vă mai chinuiți cu unelte manuale rudimentare, când la Gtools găsiți tot felul de unelte moderne și performante la prețuri accesibile
-lacuri protectoare și vopsea
-câteva pisici care să vă înveselească cu giumbușlucurile lor
-un strop de îndemânare
-creativitate din belșug

sursă foto: www.gtools.ro

În opinia mea, acestea sunt ingredientele care asigură reușita unui sfârșit de săptămână. E cel mai frumos mod prin care te poți încărca cu energie pentru următoarea săptămână, făcând ceva util. Viața la oraș nu e atât de minunată cum s-ar crede. E tot mai multă poluare, sunt tot mai puțini copaci, din ce în ce mai mult zgomot, mai multă agitație și tot mai puține ocazii să te deconectezi de tot vuietul citadin. Mă consider norocoasă, am unde și la cine să fug de aerul îmbâcsit al orașului: la bunicii mei, care locuiesc într-un sătuc nu departe de Oradea, dar unde aerul e „curățat” permanent de pădurile ce-l înconjoară, iar curtea e mare și parcă tânjește după noi amenajări.
Anul acesta, mai mult ca niciodată, m-am ocupat de bricolaj alături de bunicul meu, om simplu, de la țară, cu un talent aparte când vine vorba de tâmplărie, deși nu are nicio calificare în această meserie. Nevoia și greutățile prin care a trecut în cei 77 de ani ai săi l-au învățat să se descurce în toate domeniile, știe și tâmplărie, și puțină mecanică, fierărie sau agricultură. În ultimii ani a realizat singur toate gărdulețele ce înconjoară straturile de flori din curtea principală, un foișor, un duș pentru grădină, a construit un umbrar, conducând vița-de-vie peste întreaga curte, iar bătrânețea nu i-a tăiat elanul, căci îi place să aibă mereu o ocupație și îi place ceea ce face. Împreună am meșterit niște jardiniere rustice, din niște scânduri vechi, pe care le-am umplut cu panseluțe și mușcate care ne-au colorat curtea întrega vară. Inițial, le-am tratat ca pe niște impovizații, deoarece am ieșit pe minus cu ghivecele, dar Vărul Google mi-a arătat că mai există oameni amatori de jardiniere rustice eco. Apoi le-am vopsit, și zău că se încadrau mult mai bine în peisaj decât cele din plastic. Erau frumoase, dar a durat destul de mult până am tăiat cu un fierăstrău manual vechi pereții viitoarelor jardiniere, să fie egali. Și pentru că s-a lăsat și cu câteva ciocane peste degete...le mele, evident, am decis ca anul viitor, pe când va veni vremea să confecționăm alte câteva jardiniere, să ne folosim de niște mașini electrice: o mașină de înșurubat Makita TW0200 și un fierăstrău pentru decupat Makita 4327, pe care le găsim la magazinul GTools.ro. Așa ne-ar fi mult mai ușor, ar trebui doar să măsurăm bucățile de scândură, pe care să le tăiem rapid cu fierăstrăul electric, fixăm pe rând piesele, ca la puzzle, îmbinându-le cu câte un șurub în punctele-cheie și putem pune pământul și florile. Simplu ca „Bună ziua”!

sursă foto: www.practic-idei.ro

Și dacă tot dispunem de aparatură, unul din următoarele proiecte DIY pentru curte va fi, cu siguranță, o căsuță de joacă pentru pisici, unde pufoasele mele să își facă nestingherite programul de ghidușii. Cei care ne cunosc știu că toți din familie suntem iubitori de pisici, iar mie, în special, felinele astea torcăcioase îmi fac ziua mai bună numai când le privesc. Ador să le văd fericite și cred că le-ar plăcea și lor acest spațiu de joacă, pentru că mereu sunt puse pe șotii. Tot aici se pot odihni la umbră în zilele toride de vară sau pot lua masa. Așa că, într-o dimineață, la primăvară, alături de bunicul, după ce luăm un mic dejun tradițional, punem în aplicare operațiunea „Căsuța cu pisici”. Cu uneltele Makita de la GTools, până la lăsarea serii, noul lor loc de joacă ar fi gata, cu toate măsurătorile necesare proiectului și asamblare. Fără chin și fără degete lovite. Iar între timp, bunicul îmi va povesti pățaniile lui din copilărie și din tinerețe. Mereu mă surprinde cu întâmplările lui pline de acuratețe din timpul războiului, pe când avea doar șapte ani, sau cu poveștile vechi, din popor, cu basmele autentice pe care mi le spunea și când eram mică, dar pe care le ascult și acum ca și cum le-aș auzi pentru întâia oară. Lui îi place să povestească, iar mie îmi place să-l ascult. Cât de plăcut poate fi meșteritul alătruri de bunicul tău!

sursă foto: www.neatrorama.com

Iar la final, tot ce lipsește e un colț de rai în miniatură, care să ne amintească de perfecțiunea naturii și de cât de frumoasă poate fi viața atunci când te bucuri din plin de fiecare clipă, de splendoarea pe care o poate emana un lucru simplissim. Asezonăm cu bucuria de a avea printre noi cele mai dragi ființe de pe lumea asta și tot ce rămâne de făcut este să savurăm fiecare moment dintr-un alt sfârșit de săptămână liniștit și reconfortant. 

sursă foto: www.birdgman.co.uk

P.S. Până la primăvară, ce vine vremea amenajărilor exterioare și putem să meșterim în voie fără căciuli și mănuși, ne „îndeletnicim” cu o drujbă pentru a tăia vreo 10 metri cubi de lemne de foc, asigurându-ne astfel atmosfera unică pe care o creează lemnul ce pocnește în văpaia focului din sobă, parfumul incomparabil al lemnului ars și căldura micului nostru cămin rural, pentru o iarnă de poveste.





Articol scris pentru SuperBlog 2015

miercuri, 4 noiembrie 2015

Fortron „Superbus et Fortis”

sursă foto: MarketOnline.ro
De cu bună dimineață, în forul „PeCeus Carcasis” e mare forfotă. O seamă de inși zgomotoși s-a adunat în jurul reputatului tribun Magnum Procesoris, acest „creier” al întregului for. Marea lor nemulțumire era lipsa de apreciere de care se izbesc adesea, cu atât mai mult cu cât un „intrus” a pătruns recent în mica lor „cetate”. Este vorba de sursa Fortron, individ cunoscut și sub numele de „Superbus et Fortis”. Ceilalți locuitori sunt acum deranjați de laudele și aprecierile pe care acest individ, aciuat în forul lor de pe meleaguri necunoscute de ei, le primește de la Dea Bloggerissima, zeitatea supremă a forului. Se zice că străinul provine din magazinul MarketOnline.ro, un „teritoriu” foarte, foarte îndepărtat și că face parte dintr-o familie de surse FSP foarte performante, dar celorlalte componente nu le e pe plac. Iată cum tribunul cel înțelept, care de la prima apăsare a butonului de pornire a cetății lui și până astăzi controlează activitățile întregului for, trebuie să împace locuitorii, să îi convingă de rolul deosebit pe care sursa Fortorn „Superbus et Fortis” îl are pentru buna funcționare a întregului for. Din mulțime se aud opiniile celor nemulțumiți, pe rând, Magnum Procesorus ascultând cu atenție dialogurile acestora, înainte de a lua el cuvântul: 
sursă foto: MarketOnline.ro
-„Pe-pe mi-mi-mine m-m-a tră-trădat! Și-a lu-luat un dis-po-po-pozitiv ex-cs-cs-tern pe-pentru po-po-poze și-și date. Cu-cu ce e ă-ăla mai bu-bun? Că-că a-are hă-hăinuță ne-ne-agră, ma-ma-mată și be-beculeț???”, zise cu dezamăgire cel ce obișnuia să fie confidentul zeiței Bloggerissima, puțin bâlbâitul Hardis Diskus. Aceasta îi cunoștea zeiței toate fotografiile, melodiile preferate, ba chiar și conținutul lucrării de licență. Doar că după ce s-a îngrășat și a devenit cam plin, greoi și lent, zeița a început să împartă momentele ei inedite cu dușmanul său, chiar cu Hardis Diskus Externus, care era mai chipeș, mai plăcut. Și mai puțin bâlbâit.
-„Tu te plângi, Hardis Diskus? Eu îi cunoșteam toată colecția de filme, știam pe de rost fiecare cadru, fiecare replică. Piruetele pe care le făceam cu toți cei din neamul Compactus Diskus îi ofereau lui Dea Bloggerissima momente de relaxare. Și ce-i mai învârteam pe toți... că nici la dansurile populare nu vezi asemenea talent la piruete. Acum, cică a evoluat tehnologia, mi-au luat locul piticii ăia zburdalnici, din neamul lui USeBeus! Iar acum, colac peste pupăză, mai vine și intrusul ăsta, nea Fortron, ca în fiecare zi să auzim osanale închinate performanței sale”, zise mâhnit și revoltat CD-ROMus.
-„Of, of, of! Vai! Sărmanul de mine!”, chichotea imitându-i pe nemulțumiți unul din frații USeBeus, de undeva din spate, în timp ce îmbrățișa o artistă foarte populară, numită Memmoria Stick.
-„Tempora mutantur, nenică!”, striga ironic cel mai mic dintre frații USeBeus.
-„Nu-i luați în seamă pe năstrușnicii aceia mici! Vai! Și de mine a uitat Dea Bloggerissima... Sunt luni de când nu mi-a mai transmis un cuvânt de apreciere și încurajare. Uită că eu sunt cel care îi ofer calitate în rularea aplicațiilor, ca mă sacrific pentru ca totul în PeCeus Carcasis să funcționeze bine și rapid, că toate datele ajung pe la mine în primul rând!”, strigă revoltat Randomis Accessus Memoris, acest RAMbo al forului PeCeus Carcasis. 
-„Să se facă dreptate! Să plece Fortron zis Superbus et Fortis!”, strigau cu îndârjire toți cei prezenți.
În tot acest timp, Fortron stă în colțul său, parcă străin de scandalul din jurul său, torcând în continuare cu aceeași măiestrie un fir de curent alternativ. Magnum Procesoris a ascultat suficient de multe opinii, iar acum e rândul lui să intervină:
-„Mult stimați cetățeni ai forului PeCeus Carcasis! Vreau să vă asigur că nu aveți motive să îl invidiați pe noul nostru membru, din contră, trebuie să îl apreciem, căci e un dar de la zeița Dea Bloggerissima. Fortron ne va susține, ne va ajuta să ne desfășurăm mult mai bine și mai ușor activitatea. Tot ceea ce trebuie să faceți este să îl primiți, să vă împrieteniți și să lucrați în echipă. Luați exemplul lui... În timp ce voi vă țineți de scandal din cauză că nu v-a periat nimeni recent, Fortron stă la locul lui, tăcut și muncește, el continuă să toarcă cu fusul său, să transforme energia brută, venită de la priză, într-un fir de curent continuu. Și de ce face asta? Ca să ne țină pe toți în viață. Dacă firul ce-l toarce se rupe, se va lăsa Marele Întuneric și vom suferi cu toții. Fortron se ocupă de alimentarea noastră ca nimeni altcineva până acum și trebuie să îi fiți recunoscători!”
sursă foto: MarketOnline.ro
-„Sunt de acord cu tine, luminate Magnum Procesorus! Nu trebuie să fiți atât de porniți împotriva tânărului Fortron. Eu am învățat deja să colaborăm și nici nu vă dați seama cât de util este, cât de mult îmi ușurează munca. Firul de curent pe care el îl urzește trece mai întâi pe la mine, apoi, eu, darnică, la fel ca întotdeauna, vă „hrănesc” și pe voi. Iar dumneata, stimate Randomis Accessus Memoris, ar trebui să știi mai bine asta, căci te port în spinare de ani de zile. Nu fiți atât nerecunoscători față de acest străin, care ne ajută atât de mult și care ne ține în viață, doar cunoaștem cu toții în ce mod mișel a plecat fosta sursă, fără niciun preaviz. Brusc ne-am trezit în Marele Întuneric!”, zise din mulțime Placa-Basis, o placă de bază cam gârbovită și obosită după atâta muncă, dar încă în putere și foarte competentă. 
-„Adevăr grăiești, bătrână Placa-Basis! Nu vreau să o luați ca pe o amenințare, dar aveți grijă! La MarketOnline.ro sunt multe promoții la componente. Și știți bine la ce se referă avertismentul meu! Așadar vă sfătuiesc să ajungeți la pace, să vă faceți treaba în cetate, căci doar printr-o conlucrare armonioasă vom reuși să o mulțumim pe Dea Bloggerissima, stăpâna noastră!”, concluzionă tribunul. Toate componentele s-au retras în liniște, au căzut la pace cu Fortron și au început să lucreze împreună eficient, pornind împreună spre realizarea mărețelor planuri ale zeității Bloggerissima. Laurii victoriei i-au cules, mai apoi, împreună, ca o mare și unită familie.

Articol scris pentru SuperBlog 2015

luni, 2 noiembrie 2015

Keep calm and... enjoy your wedding!

Draga mea Bianca,

În această toamnă am început să scriem a cincisprezecea filă din cartea frumoasei noastre povești de prietenie. Au trecut deja cincisprezece ani de când ne-am cunoscut. La început erai „colega din prima bancă”, cea care purta mereu două codițe perfect simetrice (tatăl tău chiar avea talent la treaba asta). Apoi, în liceu ai devenit colega mea de bancă, prietena mea cea mai bună, confidenta mea. Am fost alături de tine când ai simțit fiorii primei iubiri, dar și când ai cunoscut dezamăgirea, eșecul și ți-am admirat puterea și curajul cu care treceai peste clipe triste. Dar timpul le rezolvă pe toate. Și iată că nici cazul tău nu face excepție de la regulă. După lungul șir de deziluzii și suferință, iată că vine și marea zi, ziua în care vei spune „Da!” în fața tuturor și vei păși spre altar alături de cel care te iubește necondiționat. Și cum vreau să îți mulțumesc pentru milioanele de momente petrecute împreună în toți acești ani, fie vorba despre lacrimile împărtășite sau, din contră, de momentele în care râdeam până abia ne mai puteam trage aer în piept, m-am gândit să... îți organizez petrecerea de nuntă!
Da, m-am gândit că aș putea să mă ocup de toată organizarea acestui moment atât de special pentru voi, în semn de mulțumire pentru tot sprijinul pe care mi l-ai acordat și pentru că mi-ai fost alături în momentele dificile din viața mea. Pentru că meriți să fii fericită alături de acest om minunat. Dar să lăsăm nostalgia și tristețea și să începem să scriem povestea la finalul căruia vei putea scrie cu litere aurite „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Ești pregătită?
sursă foto: https://www.facebook.com/GoldenTulipTimesHotel
Fiecare poveste începe cu „unde?” și „când?”, a voastră va începe la Restaurantul Good Old Times, din cadrul Hotelului Golden Tulip Times, pe 27 august 2016. Am considerat că e foarte avantajos să celebrezi un asemenea moment la restaurantul unui hotel, deoarece nu va mai trebui să te gândești și la cazarea invitaților care vin din provincie, în cazul în care există, iar pe ei îi scutești de alte drumuri pe șoselele aglomerate ale orașului. Așadar, după cununia civilă și cea religioasă ne vom deplasa cu toții spre această locație minunată. După săvârșirea datinilor, personalul calificat și deosebit de amabil al restaurantului îi va întâmpina pe invitați cu șampanie, vom închina cu toții în cinstea voastră, iar apoi musafirii vor fi îndrumați spre mesele lor. 
Iar pentru că îți cunosc gusturile, am ales ca sala să fie decorată în culori diafane, cum ar fi champagne, bej, crem, alb perlat, cu aranjamente florale pe fiecare masă. Am ales trandafirii galbeni, pentru că adori aceste flori, iar galbenul este culoarea ta preferată de când de știu. Nu mă pot abține să nu îți ofer o „mostră” din decorul de basm pe care îl veți regăsi când veți păși pentru prima dată în această sală în calitate de soț și soție.
sursă foto: https://www.facebook.com/GoldenTulipTimesHotel

sursă foto: https://www.facebook.com/GoldenTulipTimesHotel
După primirea invitaților, un DJ profesionist va întreține atmosfera pentru întreaga noapte, nu vreau să îți dau mai multe detalii pentru că nu vreau să stric surpriza. Dar sunt sigură că până și cei mai mofturoși invitați vor fi mulțumiți și vor dansa toată noaptea, pentru că va fi orice gen de muzică, deci se vor distra pe cinste și verișorii tăi adolescenți, pe acordurile hit-urilor momentului, și părinții, și mătușile, și unchii, căci nu vor lipsi șlagărele tinereții lor, iar pentru când se vor încălzi spiritele, va fi și un moment de muzică populară, care îi va scoate pe ringul de dans pe tineri și pe cei trecuți de prima tinerețe deopotrivă. Dar cum poate să înceapă show-ul, dacă nu cu dansul mirilor? 
Am lăsat pe final unul dintre cele mai importante aspecte: meniul. Restaurantul Good Old Times are un meniu bogat, deosebit de variat și diversificat, astfel încât va dezmierda papilele gustative celor mai exigenți invitați. Eu am ales pentru tine un meniu care îmbină tradiționalul cu elemenente gourmet, și anume, meniul „Amalfi”. Știam că va fi pe placul tău, deoarece nu lipsesc chifteluțele, nufărul din roșie cu salată de vinete, salamul de Sibiu sau sărmăluțele cu smântână și mămăligă, dar nici preparatele din pește sau sosurile rafinate ale bucătăriei internaționale. Mai pot spune două cuvinte: Poftă bună! Restul vorbelor sunt de prisos.  
sursă foto: http://restauranttimes.ro/
Ar mai fi de spus că am optat pentru varianta All Inclusive Standard, deoarece mi s-a părut foarte avantajoasă. Și ca preț, și ca servicii oferite, căci sunt incluse, printre altele șampania de la intrare, decorațiunile, DJ-ul, băuturile și... tortul! Totul la doar 59 Euro/persoană.
sursă foto: https://www.facebook.com/GoldenTulipTimesHotel
Pe final, aș vrea să vă fac o urare, dar, ca să fiu mai „nonconformistă”, vă voi face o recomandare. Pe sub rochia de mireasă și costumul de mire să aveți pregătite costumele de baie, căci de la petrecere veți pleca direct la Hotel Golden Tulip din Mamaia, pentru o săptămână de miere de poveste. All inclusive. Distracția garantată, amintirile frumoase, incluse în pachet!

Cu mare drag,
Prietena ta de-o viață

Articol scris pentru SuperBlog 2015

duminică, 1 noiembrie 2015

O opinie din infinitatea de opinii despre... eleganță

sursă foto: www.ellis.ro
ELEGANȚĂ... câte semnificații și interpretări ascunse în spatele celor opt litere reci, în spatele unui simplu cuvânt aruncat pe hârtie... Dar ce ar fi eleganța fără o femeie care să îi dea suflu? Cum am mai putea noi defini eleganța dacă în jurul nostru nu ar fi femei care să fie ele însele definiția acestui concept?
Eleganța este percepută în feluri diferite de fiecare persoană. Cred, totuși, că dincolo de opiniile și gusturile personale, există o eleganță autentică, originală, care combină atât atribute fizice cât și morale. Cum în ultima vreme eleganța e greșit percepută de tinerele domnișoare ca fiind simbioza extremă dintre înălțimea de „câți-mai-mulți-centimetri-posibil” a pantofilor și o rochie cât mai scurtă și cât mai strâmtă, în rândurile ce urmează aș vrea să vă vorbesc despre viziunea mea în ceea ce privește această noțiune deosebit de importantă în viața oricărei doamne sau domnișoare.
O femeie e elegantă atunci când întreaga ei ființă e un amestec de candoare, modestie, inteligență și decență. O femeie elegantă știe când, ce, cum și cât să spună. Iar asta o va ajuta, oriunde s-ar duce. Apoi, putem vorbi și de eleganța vestimentară. Pentru a-mi susține ipoteza vă voi relata un caz real. Nu voi uita niciodată un gând împărtășit de un profesor din gimnaziu care, la finele clasei a VIII-a, fiind o clasă alcătuită din multe fete, ne-a dat un sfat, un reper de care noi, ca adolescente într-o societate în care predomină vulgaritatea și prostul gust, să ținem cont. Ne-a dat un exemplu personal. Văzuse o fată frumoasă, aranjată, dichisită, parfumată, bine îmbrăcată, dar „când și-a deschis gura, au ieșit din ea cele mai urâte lighioane și cei mai înspăimântători șerpi de pe lumea asta”. Fata cea frumoasă și prezentabilă era doar o aparență, un miraj, căci vorbele ei și vocabularul neadecvat unei domnișoare rafinate i-au trădat adevăratul caracter, adevărata valoare.
Dacă ar fi să facem o comparație, o femeie elegantă e ca un tort. Ca și în cazul unei prăjituri, decorul, felul în care o ornăm, e de prisos dacă blatul nu e optim însiropat sau dacă crema e tăiată ori zaharisită. Hainele „în tendințe” nu vor ajuta cu nimic atunci când sufletul e întinat de ură și invidie, cum nici un parfum franțuzesc nu cizelează gesturile, comportamentul. O femeie cu adevărat rafinată va radia indiferent dacă poartă o ținută Eli Lăslean, la o petrecere, sau trebăluiește prin casă într-un tricou din bumbac. Căci, întocmai ca o Cenușăreasă modernă și actuală, femeia care reușește să își facă timp și pentru job, și pentru casă și pentru familie întrunește toate calitățile care s-ar asorta perfect cu ținutele pline de rafinament ale celebrului designer arădean. Pentru că munca înnobilează, cu atât mai mult cu cât o faci pentru tine și pentru cei dragi. Și când mă refer la Cenușăreasa timpurilor noastre, am absolvit termenul de nuanțele de robie, de supunere sau inferioritate. Mă refer la acea femeie care nu vede o corvoadă în a da cu aspiratorul și a șterge praful, ci își dorește o casă curată, care să fie oglinda ei, dar care uimește printr-o prezență deosebit de plăcută și o ținută impecabilă atunci când e cazul. La noi, în Bihor, am auzit mulți oameni spunând o vorbă veche, din popor, și anume că „pupăza e nealcoșă, dar îi pute cuibul”. Da, pasărea din povestea cu Nică e frumoasă, e o pasăre „elegantă”, dar casa ei e murdară. Mă refer la acele femei, mame chiar, care preferă să amâne o programare la manichiură/pedichiură/solar ca să pregătească cu drag o masă sau un desert pentru copii, pe când vin de la școală. Așadar, o Cenușăreasă emancipată, care știe să se îngijească și pe ea, și pe cei apropiați ca pe ea însăși, va emana mai mult rafinament decât o „femeie-bibelou”, care este preocupată doar de aspectul ei fizic. Ca să concluzionăm cu acest aspect, cred cu tărie că eleganța interioară și cea exterioară sunt complementare, doar că fără virtuți și principii, o rochie de mătase naturală sau un machiaj impecabil nu te fac o doamnă rafinată.
O femeie cu adevărat elegantă e și o femeie inteligentă, asta înseamnă că ea știe care îi sunt punctele tari și punctele slabe, va reuși să găsească soluții în momentele de cumpănă, iar dacă se află într-o situație dificilă și consideră că nu îi va face față de una singură, va apela fără rețineri la specialiști care să o sfătuiască, să îi ofere sprijin și consiliere. Cu atât mai mult cu cât acum există comunitatea Chic-Elite unde, grație tehnologiei de azi, orice femeie care are nevoie de un sfat din partea unor experți, poate apela la această platformă, unde mentori din diverse domenii stau la dispoziția celor care au nevoie de ajutor. Fie că se află într-o situație mai dificilă acasă, la locul de muncă sau e la început de carieră, aici va găsi tot sprijinul de care are nevoie. Acesta e, de fapt, rolul comunității: să ajute femeile să se redescopere pe sine, să caute și să găsească în ele acea particulă de energie care să genereze voința și încrederea în propiile sale forțe, pentru a traversa orice obstacol cu capul sus.
În concluzie, eleganța unei femei stă în felul în care își pune în lumină virtuțile, modul în care trece peste obstacolele vieții, păstrându-și vii principiile și devotamentul față de cei dragi. Gesturile, manierele, comportamenul, ochii, glasul, ținuta, toate vin să încununeze eleganța adevărată, autentică.



Articol scris pentru SuperBlog 2015