miercuri, 4 noiembrie 2015

Fortron „Superbus et Fortis”

sursă foto: MarketOnline.ro
De cu bună dimineață, în forul „PeCeus Carcasis” e mare forfotă. O seamă de inși zgomotoși s-a adunat în jurul reputatului tribun Magnum Procesoris, acest „creier” al întregului for. Marea lor nemulțumire era lipsa de apreciere de care se izbesc adesea, cu atât mai mult cu cât un „intrus” a pătruns recent în mica lor „cetate”. Este vorba de sursa Fortron, individ cunoscut și sub numele de „Superbus et Fortis”. Ceilalți locuitori sunt acum deranjați de laudele și aprecierile pe care acest individ, aciuat în forul lor de pe meleaguri necunoscute de ei, le primește de la Dea Bloggerissima, zeitatea supremă a forului. Se zice că străinul provine din magazinul MarketOnline.ro, un „teritoriu” foarte, foarte îndepărtat și că face parte dintr-o familie de surse FSP foarte performante, dar celorlalte componente nu le e pe plac. Iată cum tribunul cel înțelept, care de la prima apăsare a butonului de pornire a cetății lui și până astăzi controlează activitățile întregului for, trebuie să împace locuitorii, să îi convingă de rolul deosebit pe care sursa Fortorn „Superbus et Fortis” îl are pentru buna funcționare a întregului for. Din mulțime se aud opiniile celor nemulțumiți, pe rând, Magnum Procesorus ascultând cu atenție dialogurile acestora, înainte de a lua el cuvântul: 
sursă foto: MarketOnline.ro
-„Pe-pe mi-mi-mine m-m-a tră-trădat! Și-a lu-luat un dis-po-po-pozitiv ex-cs-cs-tern pe-pentru po-po-poze și-și date. Cu-cu ce e ă-ăla mai bu-bun? Că-că a-are hă-hăinuță ne-ne-agră, ma-ma-mată și be-beculeț???”, zise cu dezamăgire cel ce obișnuia să fie confidentul zeiței Bloggerissima, puțin bâlbâitul Hardis Diskus. Aceasta îi cunoștea zeiței toate fotografiile, melodiile preferate, ba chiar și conținutul lucrării de licență. Doar că după ce s-a îngrășat și a devenit cam plin, greoi și lent, zeița a început să împartă momentele ei inedite cu dușmanul său, chiar cu Hardis Diskus Externus, care era mai chipeș, mai plăcut. Și mai puțin bâlbâit.
-„Tu te plângi, Hardis Diskus? Eu îi cunoșteam toată colecția de filme, știam pe de rost fiecare cadru, fiecare replică. Piruetele pe care le făceam cu toți cei din neamul Compactus Diskus îi ofereau lui Dea Bloggerissima momente de relaxare. Și ce-i mai învârteam pe toți... că nici la dansurile populare nu vezi asemenea talent la piruete. Acum, cică a evoluat tehnologia, mi-au luat locul piticii ăia zburdalnici, din neamul lui USeBeus! Iar acum, colac peste pupăză, mai vine și intrusul ăsta, nea Fortron, ca în fiecare zi să auzim osanale închinate performanței sale”, zise mâhnit și revoltat CD-ROMus.
-„Of, of, of! Vai! Sărmanul de mine!”, chichotea imitându-i pe nemulțumiți unul din frații USeBeus, de undeva din spate, în timp ce îmbrățișa o artistă foarte populară, numită Memmoria Stick.
-„Tempora mutantur, nenică!”, striga ironic cel mai mic dintre frații USeBeus.
-„Nu-i luați în seamă pe năstrușnicii aceia mici! Vai! Și de mine a uitat Dea Bloggerissima... Sunt luni de când nu mi-a mai transmis un cuvânt de apreciere și încurajare. Uită că eu sunt cel care îi ofer calitate în rularea aplicațiilor, ca mă sacrific pentru ca totul în PeCeus Carcasis să funcționeze bine și rapid, că toate datele ajung pe la mine în primul rând!”, strigă revoltat Randomis Accessus Memoris, acest RAMbo al forului PeCeus Carcasis. 
-„Să se facă dreptate! Să plece Fortron zis Superbus et Fortis!”, strigau cu îndârjire toți cei prezenți.
În tot acest timp, Fortron stă în colțul său, parcă străin de scandalul din jurul său, torcând în continuare cu aceeași măiestrie un fir de curent alternativ. Magnum Procesoris a ascultat suficient de multe opinii, iar acum e rândul lui să intervină:
-„Mult stimați cetățeni ai forului PeCeus Carcasis! Vreau să vă asigur că nu aveți motive să îl invidiați pe noul nostru membru, din contră, trebuie să îl apreciem, căci e un dar de la zeița Dea Bloggerissima. Fortron ne va susține, ne va ajuta să ne desfășurăm mult mai bine și mai ușor activitatea. Tot ceea ce trebuie să faceți este să îl primiți, să vă împrieteniți și să lucrați în echipă. Luați exemplul lui... În timp ce voi vă țineți de scandal din cauză că nu v-a periat nimeni recent, Fortron stă la locul lui, tăcut și muncește, el continuă să toarcă cu fusul său, să transforme energia brută, venită de la priză, într-un fir de curent continuu. Și de ce face asta? Ca să ne țină pe toți în viață. Dacă firul ce-l toarce se rupe, se va lăsa Marele Întuneric și vom suferi cu toții. Fortron se ocupă de alimentarea noastră ca nimeni altcineva până acum și trebuie să îi fiți recunoscători!”
sursă foto: MarketOnline.ro
-„Sunt de acord cu tine, luminate Magnum Procesorus! Nu trebuie să fiți atât de porniți împotriva tânărului Fortron. Eu am învățat deja să colaborăm și nici nu vă dați seama cât de util este, cât de mult îmi ușurează munca. Firul de curent pe care el îl urzește trece mai întâi pe la mine, apoi, eu, darnică, la fel ca întotdeauna, vă „hrănesc” și pe voi. Iar dumneata, stimate Randomis Accessus Memoris, ar trebui să știi mai bine asta, căci te port în spinare de ani de zile. Nu fiți atât nerecunoscători față de acest străin, care ne ajută atât de mult și care ne ține în viață, doar cunoaștem cu toții în ce mod mișel a plecat fosta sursă, fără niciun preaviz. Brusc ne-am trezit în Marele Întuneric!”, zise din mulțime Placa-Basis, o placă de bază cam gârbovită și obosită după atâta muncă, dar încă în putere și foarte competentă. 
-„Adevăr grăiești, bătrână Placa-Basis! Nu vreau să o luați ca pe o amenințare, dar aveți grijă! La MarketOnline.ro sunt multe promoții la componente. Și știți bine la ce se referă avertismentul meu! Așadar vă sfătuiesc să ajungeți la pace, să vă faceți treaba în cetate, căci doar printr-o conlucrare armonioasă vom reuși să o mulțumim pe Dea Bloggerissima, stăpâna noastră!”, concluzionă tribunul. Toate componentele s-au retras în liniște, au căzut la pace cu Fortron și au început să lucreze împreună eficient, pornind împreună spre realizarea mărețelor planuri ale zeității Bloggerissima. Laurii victoriei i-au cules, mai apoi, împreună, ca o mare și unită familie.

Articol scris pentru SuperBlog 2015

Niciun comentariu: